Alfabetul, în general, a fost adesea menționat ca una dintre cele mai mari invenții ale omenirii. A contribuit la răspândirea cunoașterii și a făcut ca înregistrarea și diseminarea informațiilor, culturii și istoriei să fie mai eficiente.
Misticii evrei considerau alfabetul ebraic ca fiind un fel de ADN divin, care atunci când este studiat ar putea dezvălui secretele Cosmosului.
Literele sunt o parte crucială a teoriei cabalistice și a creației iar cabaliștii au lăudat alfabetul ebraic ca manifestare a modelelor cerești de energie și manifestare energo-informațională. Text antic și metafizic cunoscut sub numele de Sefer Yetzirah („Cartea formării”), spune că Dumnezeu a creat lumea în parte folosind cele douăzeci și două de litere ale alfabetului ebraic. Biblia spune despre Dumnezeu care a creat universul cu câteva cuvinte, cum ar fi „Să fie lumină”, dar Sefer Yețirah duce această relatare cu un pas mai departe.
Cabaliștii cred că Dumnezeu a existat înainte de crearea universului și că apoi Dumnezeu a creat universul sub forma sefirelor – cele zece numere sacre. În urma creării numerelor, a apărut al doilea set de aspecte – cele douăzeci și două de litere ale alfabetului ebraic. Cabaliștii cred că aceste litere s-au combinat în diferite feluri și la rândul lor, au creat lumea. Pe măsură ce literele au interacționat, părți ale lumii au luat contur. Fiecare literă și cuvânt a creat atât materie, cât și alte litere sau cuvinte, dând naștere limbajului și universului în același timp. Într-o secțiune care i-a încântat de mult pe adepții cabalistici (mistici), acest tratat antic declară: „Douăzeci și două de litere de bază: El le-a rânduit, le-a tăiat, le-a combinat, le-a cântărit, le-a schimbat. Și El a creat împreună cu ele întreaga creație și tot ce va fi creat în viitor.”
Deci înțelepții și misticii cabaliști au considerat că literele ebraice sunt mai mult decât o expresie obișnuită, ele având adesea mai multe sensuri, conexiunii, semnificații și înțelesuri. Într-adevăr, chiar cuvântul pentru „literă” în ebraică – Ot – înseamnă semn pe lângă literă și minune; adică o revelație cerească. Prin urmare, se spune că cu cât învățăm mai multe despre litere ebraice și puterea și aspectul lor energo-informațional atât prin studiu, cât și prin meditație, cu atât dezvoltarea noastră interioară devine mai profundă, ființa mai completă și poate duce chiar la iluminare și unirea cu divinitatea.
Despre literele ebraice aveam doar curiozități. Aflasem câte ceva despre pronunție, valoare numerică și cam atât. Despre mistica ebraică știam la fel de puține lucruri. Asta până când am avut ocazia să lecturez aceste minunate surse de ințelepciune scrise de NARAN GHESER. Trebuie să admit că foarte rar am luat în mână cărți de o asemenea complexitate, pe care sa le parcurg atât de usor. Teoria este explicată la un nivel foarte înalt și totuși accesibil celor care vor să studieze, chiar dacă nu au cunoaștere în domeniu, iar aspectele practice sunt explicate astfel încât oricine citește teoria să o poată și aplica cu rezultate imediate. Recomand aceste cărți tuturor celor interesați de mistică, indiferent dacă au sau nu experiență în acest domeniu. Lecturarea lor va fi intr-adevăr o experiență năucitoare, dar în cel mai bun sens al expresiei!
Imi place să primesc de la cititori păreri, opinii testimoniale. Cum ai aplicat în viața ta ce ai învățat din aceste cărți. Cum ți-ai schimbat viața ta sau pe a celor din jur.